Familia: Basellaceae
Denumire științifică: Basella spp. includ mai multe varietăți: Basella rubra L., Basella oleracea Landw., Basella lucida L., Basella japonica Burm.f., Basella cordifolia Lam., Basella nigra Lour., Basella crassifolia Salisb., Basella volubilis Salisb., Basella ramosa J.Jacq. ex Spreng.
Denumiri populare: Spanac de Malabar, spanac urcător, spanac roșu urcător, etc.
Origine și răspândire: Originar din Asia tropicală, în special din zona Indiei, Noua Guinee și Africa. A fost răspândit în China, Africa tropicală, Brazilia, Belize, Columbia, Indiile de Vest, Insulele Fiji, etc. Denumirea “spanac de Malabar” provine de la coasta Malabar din India. Recent, a fost introdus și în Europa, însă perioada exactă nu este cunoscută. În literatura de specialitate apare anul 1688 ca momentul în care a fost adusă pe teritoriul Turciei.
Specialiștii BRGV Buzău au început studiul spanacului de Malabar după anul 1996, dezvoltând o bază valoroasă de germoplasmă la această specie. În urma aclimatizării și ameliorării, au fost obținute două genotipuri stabile, cu expresivitate fenotipică distinctă, care sunt în curs de omologare și brevetare. Una dintre varietăți aparține speciei Basella alba, iar cealaltă Basella rubra. Astfel, în Catalogul Oficial al Plantelor Legumicole din România, specialiștii BRGV Buzău au înregistrat până în prezent un soi sub denumirea de “Ruben”, varietatea Basella rubra, iar în curs de omologare se află un alt soi sub denumirea propusă de Ludovic din varietatea Basella alba.
Proprietăți alimentare: În zonele de origine este folosit ca legumă pentru frunze, atât în salate, cât și la prepararea supelor sau în combinație cu legume, usturoi și ardei iute. În Filipine, frunzele de spanac sunt ingredientul principal al preparatului culinar tradițional numit “utan”, servit pe un strat de orez și preparat cu sardine, ceapă, usturoi și pătrunjel. Atât frunzele, cât și tulpinile sunt folosite în supe sau în combinație cu pește și alte legume sau creveți. În alte părți ale continentului asiatic, spanacul este folosit și la prepararea unui tip special de curry numit “Basella curry”. Frunzele mari și lastarii pot fi spălate, înmuiate într-un sos special și apoi prăjite pentru a deveni crocante. În Vietnam, sunt folosite pentru supe alături de crab și luffa. Frunzele nu trebuie gătite prea mult, deoarece devin foarte moi și se dezintegrează, pierzându-și textura. De asemenea, pot fi folosite pentru prepararea ceaiurilor prin infuzie.
Proprietăți medicinale: Frunzele sunt bogate în vitamine, în special A și C, fier și calciu. Conțin, de asemenea, compuși fenolici cu proprietăți antioxidante. Frunzele uscate conțin pe 100 g produs: 275 calorii, 0% apă, 20 g proteine, 3,5 g lipide, 54 g carbohidrați, 9 g fibre, substanță uscată 19 g, minerale: calciu 3000 mg, vitamina A 50 mg, tiamină (B1) 0,7 mg, riboflavină (B2) 1,8 mg, niacină 7,5 mg, vitamina C 1200 mg. Planta este săracă în calorii, iar mucilagiul din frunze este bogat în fibre solubile. Rădăcinile sunt astringente și pot fi preparate și folosite ca tratament pentru problemele stomacale. Frunzele și tulpinile au efect laxativ, iar sucul celular este diuretic și antipiretic. Frunzele pasate pot fi, de asemenea, aplicate pe diverse răni și vânătăi. Florile plantei sunt folosite ca antidot al otrăvurilor. Sucul de culoare roșie din fructe poate fi folosit pentru tratarea conjunctivitei prin aplicare pe globul ocular.
Alte utilizări: Planta poate fi cultivată cu succes în scopuri ornamentale, în special forma roșie, datorită aspectului viguros și frumuseții frunzișului colorat. Florile, de asemenea, au un aspect plăcut și pot decora pergolele, gardurile vii, etc. Din fructe se poate extrage un colorant natural de culoare mov-rozalie, care se folosește pentru colorarea diferitelor prăjituri, dulciuri, bomboane și a altor produse de patiserie. Culoarea devine și mai strălucitoare dacă se adaugă puțin suc de lămâie.
Caracteristici biologice: Planta este perenă în zona de origine, însă în țara noastră se comportă ca plantă anuală. Este o liană, cu rădăcină fasciculată, tulpină foarte fragilă și striată, care poate atinge, dacă spațiul permite, până la 10 m înălțime. Prezintă numeroși lastari secundari (peste 100). Grosimea tulpinii principale la baza este de 1,94 cm, numărul de lastari principali este de 6, iar grosimea unui lastar principal la bază este de 1 cm, diametrul lastarilor secundari este de 0,46 cm.
Detaliu tulpină și lăstari: Frunzele sunt cărnoase și semisuculente, în formă de inimă (cordiforme), cu o aromă plăcută, ușoară și o textură mucilaginoasă, mult mai mari decât cele ale spanacului comun, cu nervuri roșiatic. Petiolul frunzei are diametrul de 0,44 cm, cu lungimea de 1,8 cm. Lungimea frunzei este de 8,6 cm, iar înălțimea de 9 cm. Grosimea frunzei este de 0,19 cm, iar greutatea de 7,5 g. Distanța medie dintre frunze pe plantă este de 5,5 cm.
Fenofaze: Înflorit și legat. Fructele sunt cărnoase, compuse tip soroza, cu 4 lobi, de culoare verde-rozaliu la imaturitate și negru-indigo la maturitate. Diametrul fructului este de 0,92 cm, cu înălțimea de 0,53 cm. Semințele sunt rotunde și de culoare neagră, cu diametrul de 0,38 cm.
Tehnologia de cultură: Planta preferă solurile expuse la soare, climatul umed și altitudini de până la 500 m. La temperaturi scăzute, planta are vigurozitate redusă și producția este foarte slabă. Înflorirea este indusă de lunile cu zile scurte. Specia preferă solurile nisipoase, lutoase și bogate în materie organică, cu un pH între 5,5-8. Inființarea culturii se poate face prin răsad sau semănat direct. Rezistența mai mică la temperaturile scăzute față de spanacul comun și intoleranța la îngheț conduc la inființarea culturii în câmp prin semănat direct după 15 aprilie în zonele mai calde și după 1 mai în zonele mai reci. Poate fi cultivat pe tot teritoriul țării, atât în spații protejate, cât și în câmp, în sistem palisat.
Recoltarea: Frunzele se pot recolta pe toată perioada de vegetație a plantei, în mod esalonat începând din primăvară până la venirea înghețului. Se recomandă recoltarea eșalonată a frunzelor pentru a stimula planta să producă noi lastari. Lucrările de îngrijire includ menținerea curată a culturii de buruieni și asigurarea apei necesare.
Potențialul de producție: Planta are un potențial de producție foarte mare, cu peste 10 recoltări pe ciclu de producție. Este rezistentă la atacul agenților patogeni și poate fi cultivată cu succes în sistem ecologic.
