dr. ing. Geanina Negoșanu, CS BRGV Buzău
Salata (Lactuca sativa) reprezintă una dintre cele mai apreciate specii din categoria legumelor-verdețuri, fiind utilizată ca plantă alimentară și medicinală din cele mai vechi timpuri, de către civilizațiile egiptene, grecești și romane.
Pe teritoriul României, salata a fost o prezență constantă în gospodăriile țărănești, unde era cunoscută sub denumirea populară de “lăptucă”. În mod tradițional, nu era cultivată intensiv, ci se perpetua prin autoînsemănțare naturală, agricultorii lăsând intenționat anumite plante nerecoltate pentru a permite regenerarea spontană. Acest proces a contribuit la diversificarea biotipurilor, datorită polenizării libere și selecției naturale. Astfel, grădinile de zarzavaturi au devenit un mediu propice pentru dezvoltarea unei game variate de tipuri fenotipice de salată, cu frunze de la netede până la puternic gofrate și cu nuanțe cromatice ce variază de la verde deschis la roșu și mov închis.
Utilizarea gastronomică și proprietăți nutriționale
În bucătăria românească, salata este consumată preponderent în stare proaspătă, fie în salate simple, fie în combinație cu alte legume, precum roșii, ridichi, castraveți și ceapă verde. În zona montană a Buzăului, salata este ingredientul principal într-un preparat culinar tradițional, cunoscut sub denumirea de “foi cu lapte”. Se recomandă consumul imediat după preparare, deoarece principiile sale active se degradează rapid. În gospodăriile tradiționale, surplusul de salată sau plantele obținute din rărire sunt utilizate ca hrană pentru animale, în special pentru păsări.
Salata verde se remarcă prin proprietăți remineralizante, depurative și emoliente, fiind bogată în vitamina C, vitamina A, vitamina K și complexul de vitamine B. De asemenea, conține minerale esențiale, precum potasiu, calciu, fosfor, magneziu, fier și zinc, precum și polifenoli cu rol antioxidant. Datorită conținutului ridicat de fibre alimentare, contribuie la prevenirea constipației și reducerea nivelului de colesterol. Totodată, având un aport caloric scăzut, salata este frecvent inclusă în dietele destinate scăderii în greutate.
Cercetare și ameliorare genetică
Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău a conservat până în prezent peste 100 de genotipuri de salată, provenite atât din populații locale vechi, cât și din soiuri ameliorate. Printre varietățile consacrate se numără cele descrise de profesorul D. Alessiu în lucrarea sa “Cultura legumelor” (1894): “lăptuca regală bălană de vară”, “lăptuca grasă”, “lăptuca de iarnă” și “lăptuca creață”. În anul 1926, profesorul Ilie Morlova a adăugat în aceeași lucrare revizuită noi varietăți, precum “Pietroasa Timpurie”, “Imperială”, “Rege de Maiu” și “Americană”.
Începând cu 2019, BRGV Buzău a demarat un program de restaurare genetică a unor genotipuri vechi, precum “lăptuca creață” descrisă de D. Alessiu, ceea ce a condus la obținerea soiului “Dochia”, aflat în ultimul an de testare la ISTIS.
Această varietate prezintă rezistență ridicată la factorii de stres biotic și abiotic, oferind o productivitate crescută și un gust dulce specific. Căpățânile sunt de dimensiuni medii (30-50 cm în diametru) și greutate variabilă (300-500 g), frunzele având un aspect crețăt și ușor gofrat.
Tehnologii de cultivare
Soiul “Dochia” este adaptabil la diverse condiții de mediu, putând fi cultivat atât în spații protejate (sere, solarii) cât și în câmp deschis, prezentând o bună rezistență la temperaturi scăzute. La temperaturi ridicate, în schimb, metabolismul său se modifică, ducând la acumularea de latex, ceea ce conferă frunzelor un gust ușor amar și favorizează emiterea tijelor florale.
Pentru cultura salatei în câmp deschis, sunt recomandate ca premergătoare culturile prășitoare, datorită capacițății acestora de a curăța solul de buruieni și de a îmbunătăți fertilitatea acestuia prin aport de materie organică. Salata poate fi cultivată înaintea unor culturi de bază (tomate, vinete, ardei, țelină), după acestea (cartofi, mazăre, varză, conopidă, fasole, castraveți) sau în culturi asociate.
Tehnologia de cultivare poate varia, în funcție de distanțele și epocile de plantare. Înființarea culturii toamna sau primăvara devreme necesară modelarea terenului în straturi înălțate, cu o distanță de 70 cm între rânduri și 30 cm între plante pe rând. În cazul semănării directe, dacă nu s-au utilizat semănătoare de precizie, se impune o rărire adecvată pentru atingerea unei densități optime a plantelor.
În câmp cultura se poate înființa și din toamnă, începând cu a II-a decadă a lunii septembrie, cu condiția ca, la venirea înghețului plantele sa fie deja în stadiul de rozetă, pentru a putea rezista la temperaturile scăzute de peste iarnă. În cazul înființării culturii primăvara devreme, terenul necesită o bună pregătire din toamnă, astfel încât, începând cu luna martie să se înceapă semănatul. Plantarea răsadurilor se recomandă a se efectua în intervalul martie-aprilie, în funcție de zonă și de condițiile climatice. În spațiile protejate se recomandă înființarea culturii prin răsad, cu vârsta de 35-40 de zile de la semănat. Pentru ambele sisteme de cultură lucrările de îngrijire constau în combaterea buruienilor prin prașile mecanice și manuale, afânarea solului și asigurarea necesarului de apă prin irigații, în funcție de regimul pluviometric.
În spațiile protejate se recomandă evitarea excesului de apă, pentru prevenirea putregaiurilor, a făinării și chiar a apariției limacșilor precum și aerisirea zilnică.
Recoltarea se poate realiza de la 55-60 de zile de la plantare, în funcție de stadiul de dezvoltare al căpățânii. Soiul este uniform și poate fi recoltat eșalonat pe o perioadă lungă de timp, întrucât căpățâna nu se depreciază și emite greu tije florale.
BRGV Buzău continuă cercetările pentru obținerea de noi soiuri și conservarea acestora după standardele internaționale, ca resurse viabile pentru viitor.
