bt_bb_section_bottom_section_coverage_image

Despre

BRGV Buzău

Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale [BRGV] Buzău este o instituție publică de cercetare, aflată sub coordonarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Banca are ca obiect principal de activitate explorarea, inventarierea, colectarea, cercetarea-dezvoltarea și conservarea resurselor fitogenetice
ce facem?

Agenda BRGV Buzău garantează asigurarea materialului genetic vegetal. Suma speciilor de pe glob formează o plasă, în care fiecare specie este un nod al ei. Rolul nostru este de a conserva cât mai mult posibil această rețea a lumii vii, valorificându-i frumusețea, importanța și utilitatea.

cum facem?

Aplicăm legislația internațională și procedurile standardizate specifice Băncilor de resurse genetice vegetale. Păstrăm acuratețea informatiilor cercetărilor noastre, securizând patrimoniul genetic al plantelor legumicole, florilor, plnatelor aromatice și medicinale în baze de date.

pentru cine facem?

La fel ca o bancă propriu-zisă, BRGV efectuează „plăţi“. Unele probe de seminţe, în funcție de cantitate, sunt utilizate în cercetare, altele sunt donate institutelor omoloage sau partenere, fermierilor sau persoanelor interesate de produsele noastre.

Porţile Băncii sunt deschise oamenilor de ştiinţă, studenților, fermierilor care vin să înveţe tehnici de lucru din lumea seminţelor și a plantelor pentru a reproduce pe scară largă plantele de cultură sau pentru a restabili terenurile degradate şi a mări rezervele de  specii de plante aflate în pragul dispariţiei în condițiile modificărilor climatice.

Ameliorăm situaţia florei naționale și regionale, aflată într-un proces avansat de degradare și dispariție a speciilor, într-un ritm alarmant.

În zilele noastre, principala cauză a pierderii diversităţii genetice este agricultura modernă, comercială, practicată pe scară tot mai largă. În urma introducerii a noi soiuri de plante cultivate, s-a ajuns, în general, neintenţionat, la înlocuirea până la pierderea soiurilor tradiţionale foarte variate cultivate de agricultori.

Prin creațiile noastre științifice și determinarea cercetătorilor BRGV Buzău avem capacitatea de a reabilita horticultura românească.

https://brgv.ro/wp-content/uploads/2023/04/PKY2543.jpg
bt_bb_section_bottom_section_coverage_image
https://brgv.ro/wp-content/uploads/2023/04/PKY2605.jpg

Banca Pentru Resurse Genetice Vegetale

Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale Buzău este singura Banca de profil din România care are ca strategie cunoașterea genotipică și fenotipică, precum și conservarea resurselor genetice vegetale ex situ și in situ, pe termen scurt, mediu și lung, în concordanță cu legislația internațională.

Obiectivele principale ale Băncii sunt valorificarea biodiversității si potențialului genetic al resurselor vegetale biobancabile prin explorarea florei endemice și autohtone, îmbogățirea colecției de germoplasma prin introducerea în studiu, aclimatizarea și ameliorarea de noi specii legumicole, floricole, aromatice și medicinale și obținerea de noi soiuri și hibrizi autentici.

VIZIUNE

BRGV Buzău asigură conservarea resurselor genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale contribuind direct la menținerea biosecurității alimentare și a mediului natural.

MISIUNE

Activitatea de cercetare de la nivelul BRGV Buzau contribuie major la salvarea patrimoniului genetic autohton din profilul de activitate - legumicultura, floricultura, plante aromatice si medicinale, stiindu-se ca acesta este expus in prezent la mari pericole: schimbari climatice, eroziune genetica, drift genetic, mutatii, precum si alti factori mutageni cum ar fi industria chimica, poluarea mediului, plantele invazive, degradarea solurilor, agenti patogeni.

VALORI

Respectăm Natura și protejăm regnul vegetal.
BRGV BUZAU contribuie la protejarea patrimoniului vegetal, prin masuri ferme si eficiente privind depozitarea in conditii de siguranta a resurselor genetice vegetale, in celule cu atmosfera controlata, cat si cunoasterea in amanunt a acestora prin teste de precizie ridicată conform cu standardele internationale . Totodata, genotipurile valoroase din proprietatea Bancii sunt protejate prin omologare, brevetare si amprentare genetica, dupa caz.
bt_bb_section_bottom_section_coverage_image
bt_bb_section_top_section_coverage_image
bt_bb_section_bottom_section_coverage_image

ÎNTREBĂRI FRECVENTE DESPRE BRGV BUZĂU

CE FACE BRGV BUZĂU?

Ce este Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău (BRGV)?

BRGV este o instituție publică strategică de cercetare-dezvoltare, cu misiunea de a explora, inventaria și colecta resursele genetice vegetale autohtone, în vederea conservării acestora pe termen mediu și lung.

Ce activități principale desfășoară BRGV?

• Colectează și evaluează stabilitatea genetică și starea de sănătate a resurselor biobancabile.
• Evaluează autenticitatea resurselor.
• Realizează caracterizarea fenotipică, genotipică, biochimică și tehnologică a resurselor luate în studiu.
• Integrează resursele genetice în programe de ameliorare, cu scopul obținerii de noi creații biologice, transferând multiplicarea acestora către producători agricoli autorizați.
• Efectuează amprentarea genetică pentru cultivarele valoroase aflate în colecții.
• Conservă, în condiții optime și în incinte cu atmosferă controlată, resursele genetice vegetale pe termen mediu și lung.
• Gestionează durabil resursele genetice, în sprijinul biosecurității și al siguranței alimentare.

Ce înseamnă „bancă de gene”?

„Banca de gene” este o denumire informală, frecvent utilizată în limbajul comun pentru a desemna instituția noastră. Numele corect este Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău.
Această formulare este importantă pentru reprezentarea corectă a instituției, deoarece reflectă specificul activității sale: colecționarea, conservarea și cercetarea materialului genetic vegetal.
BRGV NU abordează în tematica sa de cercetare tehnici genomice de tip NGT (mutații genetice țintite, editare genetică) sau OMG (organisme modificate genetic).

Cine are acces la semințele din colecțiile BRGV?

• Resursele biobancate sunt un bun național, proprietate a statului român. Instituția are obligația de a le conserva în condiții adecvate și de a le utiliza în cadrul tematicilor de cercetare internă.
• În baza acordurilor de colaborare, BRGV pune la dispoziția instituțiilor de cercetare și a universităților de profil resurse genetice vegetale din colecțiile de lucru, cu respectarea protocoalelor și a legislației naționale și internaționale în vigoare.
• BRGV organizează periodic campanii de distribuire gratuită din resursele disponibile, în limita stocurilor existente.

Cum se concretizează cercetarea realizată la BRGV?

• Prin reprezentarea României în baze de date internaționale, rapoarte și lucrări științifice, proiecte și colaborări naționale și internaționale.
• Prin consolidarea și conservarea colecțiilor de germoplasmă.
• Prin omologarea, brevetarea și amprentarea cultivarelor valoroase.

CE NU FACE BRGV BUZĂU?

BRGV vinde semințe?

Nu. BRGV nu produce semințe în scop comercial. Activitatea instituției este exclusiv științifică și de conservare.

BRGV vinde legume sau alte produse agricole?

Nu. Loturile cultivate sunt experimentale și sunt utilizate în scopuri științifice. Legumele sau alte produse agricole nu sunt destinate comercializării.

De ce nu sunt disponibile semințele BRGV pentru întreaga populație?

Pentru că BRGV gestionează loturi experimentale de mici dimensiuni, destinate exclusiv cercetării.

BRGV poate refuza cereri de semințe din partea publicului?

Da. În cazul în care cererea nu este justificată științific sau depășește capacitățile reale ale instituției, aceasta poate fi respinsă.
Accesul la resursele genetice este reglementat prin norme naționale și internaționale, care nu permit distribuirea liberă sau nelimitată a acestora.