Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău (BRGV Buzău) prezintă cu mândrie 10 noi soiuri omologate de plante. Soiurile obținute la BRGV Buzău sunt omologate, brevetate și înscrise în Catalogul Oficial al Plantelor de Cultură din România (https://istis.ro/catalog-oficial/) și în Catalogul European (Plant variety catalogues, databases & information systems). Acestea oferă cultivatorilor și consumatorilor posibilitatea de a utiliza resursa genetică autohtonă, de calitate, adaptată la condițiile pedoclimatice ale țării noastre, ca rod al cercetării îndelungate în domeniul geneticii și ameliorării plantelor.
Noile soiuri sunt dezvoltate pentru a asigura producții ridicate și de calitate, destinate consumului în stare proaspătă și industrializării. Ele pun accent pe adaptabilitatea la condițiile pedoclimatice locale și rezistența la agenții patogeni, fiind rezultatul unor cercetări riguroase și al utilizării resurselor genetice, predominant endemice.

Importanța omologării unui soi nou
Omologarea unui soi nou reprezintă recunoașterea oficială a valorii sale biologice și economice, în urma unor teste riguroase de performanță și stabilitate. Acest proces asigură fermierii și consumatorii de calitatea și autenticitatea soiului, garantându-i proprietățile descrise. Omologarea este esențială pentru protejarea patrimoniului vegetal și pentru asigurarea diversității culturilor agricole, contribuind astfel la siguranța și securitatea alimentară și la conservarea biodiversității.

Valoarea pentru patrimoniul vegetal românesc
Omologarea noilor soiuri de către BRGV Buzău îmbogățește patrimoniul vegetal românesc, oferind agricultorilor acces la resurse genetice valoroase, adaptate specificului pedoclimatic autohton. Aceste soiuri contribuie la creșterea productivității agricole și la dezvoltarea durabilă a sectorului agricol românesc.

Principalele caracteristici ale soiurilor omologate
1. Allium sativum – Usturoi DANUBIUS
• Potențial ridicat de producție și capacitate mare de păstrare.
• Obținut dintr-o clonă identificată în zona Buzăului, păstrează gustul și aroma tradițională românească.
• Grupă a doua de maturitate.

2. Basella alba – Spanac verde urcător LUDOVIC
• Primul soi aclimatizat și omologat în România.
• Planta hermafrodită, cu perioadă de consum lungă, cultivabilă pe toată perioada caldă, în spații protejate și în câmp.

3. Benincasa hispida – Dovleac de ceară RECORD
• Primul pepene de iarnă aclimatizat și ameliorat în România.
• Planta unisexuată monoică, cultivabilă în câmp și spații protejate.

4. Brassica juncea subsp. integrifolia var. crispifolia – Salata iute BLANDIANA
• Primul soi de Brassica juncea omologat în România.
• Frunze gofrate, mari, cu aromă iute specifică plantei de muștar.

5. Momordica charantia – Castravete amar AMIRAL
• Plantă anuală, erbacee, cu aspect de liană, vegetează și fructifică bine în condițiile din România.
• Cultivabilă în câmp și spații protejate.

6. Perilla frutescens var. crispa f. purpurea – Susan sălbatic CARMINA
• Prima creație biologică de susan sălbatic aclimatizată în România.
• Frunze roșii-grena și bicolore, utilizări multiple în alimentație și medicină.

7. Pisum sativum – Mazăre de grădină PONTICA
◦ Soi timpuriu, cu bob extrafin și păstaie verde, destinat consumului în stare verde.
◦ Productivitate ridicată și perioadă extinsă de consum.

8. Vicia faba – Bob BASARAB
• Bob mare, cu creștere determinată și semințe bej cafenii.
• Adaptat condițiilor din România, cu potențial mare de producție și rezistență genetică la agenți patogeni.

9. Rumex acetosa – Măcriș LORD
• Obținut din resurse genetice endemice de la baza masivului Penteleu.
• Plantă care atinge 150 cm înălțime, produce masă vegetativă pe tot parcursul verii.

10. Solanum lycopersicum – Tomate de câmp VALAHIA
• Soi cu creștere determinată, destinat consumului proaspăt și industrializării.
• Fructe roșii, ferme, rezistente la crăpare, cu capacitate bună de păstrare.

BRGV Buzău își continuă misiunea de a dezvolta și conserva resursele genetice vegetale, contribuind la diversitatea și calitatea culturilor agricole din România. Noile soiuri omologate sunt disponibile pentru fermieri și cultivatori începând cu anul 2025, oferind soluții viabile pentru o agricultură sustenabilă și performantă. În plus, BRGV Buzău are în curs de omologare alte 32 de creații noi, promițând să îmbogățească și mai mult patrimoniul vegetal național.

Denumirea științifică: Allium sativum
Denumirea populară: Usturoi
Denumire soi: Usturoi DANUBIUS

Usturoiul Danubius este un soi nou obținut la BRGV Buzău, cu potențial ridicat de producție și capacitate mare de păstrare. Resursa genetică de bază pentru obținerea acestui soi provine dintr-o clonă identificată într-o populație locală din zona Buzăului, care păstrează gustul și aroma caracteristice usturoiului tradițional românesc. Acest soi se încadrează în grupa a doua de maturitate.

Principalele caracteristici ale plantei:
• Planta prezintă între 5 și 9 frunze pe tulpină, de culoare verde-albăstruie.
• Frunzele variază ca lungime între 34 și 40,2 cm și au o lățime medie de 9,7-14,6 mm.
• Densitatea frunzelor este rară, cu port erect și semierect. Frunzele sunt îngust lanceolate, cu secțiune concavă, iar stratul de pruină (ceară) de pe suprafața acestora este puternic, asigurând o ușoară autoprotecție naturală împotriva principalilor agenți patogeni.
• Coletul are înălțimi ce variază între 2,14 și 3,93 cm și un diametru mediu de 4-7,8 mm în stadiul verde de recoltare. Pe măsură ce ajunge la maturitate, tulpina se subțiază și se culcă, anunțând momentul optim de recoltare pentru căpățână.

Căpățâna:
• Are o greutate medie cuprinsă între 30-50 g și este compusă din 8-12 bulbili, acoperiți cu 3-4 tunici închise bine la codiță, conferindu-i capacitate mare de păstrare.
• Tunicile exterioare sunt albe, pergamentoase, lucioase, cu rol esențial în protejarea bulbililor.
• Bulbilii sunt de dimensiuni mari, variind între 4-8 g, acoperiți cu tunici albe ușor cafenii, groase, care ermetizează foarte bine bulbilul.
• Bulbilul are pulpă alb-gălbuie, crocantă, cu gust dulce-acrișor și aromă intensă specifică.
• Înmulțirea se face numai pe cale vegetativă, prin căței (bulbili de sol proveniți din despicarea căpățânii).

Rezistență și tehnologie de cultură:
• Soiul prezintă rezistență genetică ridicată față de principalii agenți patogeni, caracteristică imprimată de rusticitatea populației locale din care provine.
• Suportă diverse scheme de înființare a culturii, de la sistem gospodăresc în rânduri dese până la sistem intensiv cu înființare și întreținere mecanizată.
• Cele mai bune rezultate s-au obținut folosindu-se schema de înființare în benzi, cu distanța între rânduri de 15-20 cm și 30-40 cm între benzi, la o distanță de 5-8 cm între plante pe rând, realizându-se o densitate ce variază între 600.000-700.000 plante/ha.
• Această schemă tehnologică permite întreținerea mecanizată a culturii, facilitând accesul organelor active ale cultivatorului printre rânduri.

Potențial de producție:
• În funcție de tehnologia de cultură aplicată, se pot obține producții ce variază între 12-22 t/ha.

Utilizare:
• Usturoiul se cultivă pentru bulbii săi, tulpina falsă și frunzele verzi, care se consumă în stare proaspătă sau se utilizează pentru condimentarea unor mâncăruri sau conserve.
• Se poate industrializa prin deshidratare, liofilizare sau transformare în pastă și pudră.
• Este utilizat pentru aroma sa puternică, ce completează aproape orice fel de mâncare. Cățeii de usturoi se pot consuma atât în stare proaspătă, cât și preparați în diverse feluri de mâncare.

Denumirea științifică: Basella alba
Denumirea populară: Spanac verde urcător, Spanac de Malabar
Denumirea soiului: Spanac verde urcător LUDOVIC

Basella spp., cunoscut sub numele de spanac urcător, a fost aclimatizat pentru prima dată în România de specialiștii BRGV Buzău, obținându-se prima creație biologică omologată din varietatea Basella rubra (spanacul roșu urcător), urmată de Basella alba (spanacul verde urcător). Spre deosebire de spanacul comun, care este o plantă dioică, această specie este hermafrodită și are o perioadă de consum mai lungă, putând fi cultivată pe toată perioada caldă.
Planta este perenă în zona de origine, dar în România se comportă ca plantă anuală. Ea poate fi cultivată atât în spații protejate, cât și în câmp, în sistem palisat.

Principalele caracteristici ale plantei:
• Comportament: Spanacul urcător se comportă ca o liană, cu rădăcină fasciculată și tulpină foarte fragilă și striată, care poate atinge până la 10 m înălțime dacă spațiul permite. Prezintă între 100 și 140 lăstari secundari, în funcție de ramificarea plantei. Grosimea tulpinii principale la bază este de 1,94 cm, iar numărul de lăstari principali este de 6, cu o grosime la bază de 0,4-0,8 cm. Diametrul lăstarilor secundari este de 4,6 mm.
• Frunze: Frunzele sunt cărnoase și semisuculente, în formă de inimă (cordiforme), cu o aromă plăcută și o textură mucilaginoasă, mult mai mari decât cele ale spanacului comun. Petiolul frunzei are un diametru de 0,44 cm și o lungime medie de 1,8 cm. Lungimea frunzei este de 8,6 cm, iar lățimea de 9 cm. Grosimea frunzei este de 0,19 cm, iar greutatea de 7,5 g. Distanța medie dintre frunze pe plantă este de 5,5 cm.
• Fructe: Fructele sunt cărnoase și suculente, de tip bacă ovoidă, cu 4 lobi, de culoare verde-rozaliu la imaturitate și negru-indigo la maturitate. Diametrul fructului este de 0,92 cm, cu o înălțime de 0,53 cm. Semințele, dezvoltate din ovar superior, sunt rotunde și de culoare neagră, cu un diametru de 0,38 cm.

Condiții de creștere:
• Planta preferă solurile expuse la soare, climatul umed și altitudini de până la 500 m. La temperaturi scăzute, planta are vigurozitate redusă și producția este foarte slabă. Înflorirea este indusă de zilele scurte. Specia preferă solurile nisipoase, lutoase și bogate în materie organică, cu un pH între 5,5 și 8.

Înființarea culturii:
• Cultura se poate înființa prin răsad sau semănat direct. Specia nu rezistă la temperaturi scăzute așa cum rezistă spanacul comun, dar tolerează cu succes temperaturile ridicate. Intoleranța la îngheț conduce la înființarea culturii în câmp prin semănat direct după 15 aprilie în zonele mai calde și după 1 mai în zonele mai reci.

Recoltare și îngrijire:
• Frunzele și lăstarii tineri se pot recolta pe toată perioada de vegetație a plantei, în mod eșalonat, din primăvară până la venirea înghețului. Se recomandă recoltarea eșalonată a frunzelor de la bază către vârf pentru a stimula planta să producă noi lăstari. Lucrările de îngrijire constau în menținerea culturii curate de buruieni prin prășile mecanice și manuale, asigurarea necesarului optim de apă și dirijarea plantei pe sistemul de susținere.

Potențial de producție:
• Potențialul de producție este semnificativ mai mare comparativ cu spanacul comun, depășind până la de zece ori producția acestuia. Planta poate avea peste 10 recoltări pe ciclu de producție. Este rezistentă la atacul agenților patogeni și poate fi cultivată cu succes în sistem ecologic.

Utilizare:
• În zonele de origine, frunzele sunt folosite ca legumă, atât în salate, cât și la prepararea supelor sau în combinație cu legume, usturoi și ardei iute. Frunzele nu trebuie gătite prea mult, deoarece devin foarte moi și se dezintegrează, pierzându-și textura. De asemenea, pot fi folosite pentru prepararea ceaiurilor prin infuzie.

Valoare ornamentală:
• Planta poate fi cultivată cu succes în scopuri ornamentale, datorită aspectului viguros și frumuseții frunzișului colorat. Florile, de asemenea, au un aspect plăcut și pot decora pergolele și gardurile vii. Din fructe se poate extrage un colorant natural de culoare mov-rozalie, care poate fi folosit pentru colorarea diferitelor prăjituri, dulciuri, bomboane și alte produse de patiserie. Culoarea devine și mai strălucitoare dacă se adaugă puțin suc de lămâie.

Denumirea științifică: Benincasa hispida
Denumirea populară: Dovleac de ceară
Denumirea soiului: Dovleac de ceară RECORD

Specialiștii BRGV Buzău au aclimatizat și ameliorat primul soi de pepene de iarnă sau dovleac de ceară, fiind o premieră pentru România. Soiul de dovleac de ceară sau pepene de iarnă este o plantă unisexuată monoică, cu aspect de liană, ce poate fi cultivată atât în câmp, cât și în spații protejate, în sistem palisat.

Caracteristicile principale ale plantei:
• Tulpina: La bază, tulpina este glabră, dar pe măsură ce planta se dezvoltă, aceasta devine pubescentă și se acoperă cu perișori aspri.
• Frunze: Foliajul este de culoare verde mediu, cu frunze palmat-pentalobate ce ating în medie lungimea de 37,2 cm și lățimea de 26,4 cm. Lungimea petiolului variază între 16-18,4 cm, cu un diametru de 9,8 mm.
• Flori: Florile sunt unisexuate, solitare, de culoare galben strălucitor, de tip 5. Florile mascule apar înaintea celor femele, care poartă fructul miniatural la bază. Diametrul florii mascule este de 10,5 cm în medie, pe când floarea femelă are dimensiuni mai mici, înregistrând 8,7 cm în medie. Pedunculul florilor mascule variază între 22,9 și 25,7 cm, iar cel al florilor femele între 9,7 și 11,5 cm.

Fructul:
• Dimensiuni: Fructul poate atinge o greutate de peste 20 kg, impunându-se susținerea acestuia cu plase de tip raschel. Este ovoid, cu baza concavă, și înregistrează greutăți între 16,8 și 20,2 kg. Lungimea fructului poate ajunge la aproximativ 50 cm, iar diametrul median este de aproximativ 16 cm. Grosimea pulpei este de 3,5 cm, de culoare alb-verzuie, iar grosimea epicarpului este de 2-3 mm și este de culoare verde.
• Maturitate: Fructul ajunge la maturitatea tehnologică în a treia decadă a lunii iunie și la maturitatea fiziologică în ultima decadă a lunii septembrie.
• Semințe: Numărul de semințe/fruct este de 1470, iar greutatea semințelor pe fruct este de 54 g. O plantă poate susține până la 10-15 fructe dacă acestea sunt recoltate eșalonat. În cazul în care fructele sunt lăsate să atingă maturitatea fiziologică pe plantă, numărul lor scade la 6-8 fructe/planta. Semințele sunt asemănătoare cu cele de dovleac clasic, variind în lungime între 10,2-13,3 mm, cu o grosime medie de 8,4 mm. Masa a o mie de boabe cântărește 33,04 g, iar semințele unui singur fruct cântăresc în medie 126,26 g.

Consumul și utilizarea:
• Fructul se consumă asemănător pepenelui. Fructul imatur este dulce și, pe măsură ce se maturează, se acoperă cu pruină, un strat protector de ceară care îi asigură o capacitate mare de păstrare după recoltare. Frunzele tinere și primordiile florale pot fi preparate și consumate în diverse rețete. Totodată, planta poate fi utilizată ca portaltoi pentru cucurbitacee.

Tehnologia de cultură:
• Tehnologia de cultură potrivită pentru acest soi este cea clasică, specifică cucurbitaceelor, cu distanțe între plante pe rând de 35-40 cm și între rânduri de 70-120 cm. Soiul poate fi cultivat cu succes în sistem ecologic, nefiind înregistrate pagube semnificative cauzate de boli sau dăunători până în prezent.

Denumirea științifică: Brassica juncea subsp. integrifolia var. crispifolia
Denumirea populară: Salata iute
Denumirea soiului: Salata iute BLANDIANA

Salata iute, Brassica juncea, a fost pentru prima dată studiată în România de către specialiștii BRGV Buzău, obținându-se primul soi de cultură cu denumirea de Blandiana. Acest soi de salată iute prezintă frunze foarte gofrate și de mari dimensiuni, care se pot consuma asemănător salatei comune, cu deosebirea că aroma acesteia este iute, caracteristică plantei de muștar.

Caracteristicile plantei:
• Tip: Plantă anuală.
• Formă: În prima parte a perioadei de vegetație, formează o rozetă bogată de frunze, urmată de emiterea tijei florale.
• Înălțime: În câmp, planta poate atinge 30-60 cm, iar în spații protejate până la 90 cm. Tulpinile au un diametru de 1-2 cm.
• Frunze: O plantă matură are aproximativ 15-30 frunze, care sunt ondulate, crețe și gofrate (de unde și denumirea de crispifolia). Frunza la maturitatea de consum prezintă o lungime de 18,8 cm și o lățime de 13 cm, având formă ovată, cu margini divizate. Frunzele mature pot atinge dimensiuni de 30-40 cm în lungime și 10-20 cm în lățime.
• Flori: Florile sunt hermafrodite, de tip 4, specifice cruciferelor, de culoare galbenă și de dimensiuni mici, grupate în inflorescență tip racem, cu înălțimi cuprinse între 10-15 cm.
• Fruct: Fructul este o silicvă alungită, cilindrică, cu lungimi cuprinse între 2-5 cm. Silicvele sunt relativ subțiri, cu o lățime de aproximativ 0,2-0,5 cm și conțin între 10-20 semințe dispuse pe două rânduri, separate de un sept.
• Semințe: Semințele sunt mici, rotunde sau ușor ovale, cu un diametru de aproximativ 1-2 mm. Culoarea semințelor variază de la maro deschis la maro închis sau negru.
Polenizare și preferințe de sol:
• Polenizare: Planta este entomofilă, polenizarea fiind realizată prin intermediul insectelor, în special albinelor. Trebuie acordată o mare atenție respectării distanțelor de izolare între varietăți.
• Sol: Specia preferă soluri nisipoase, ușoare, mediu lutoase și bine drenate, cu expunere la soare. Tolerează orice tip de pH, de la alcalin, la neutru și acid.
• Rădăcină: Rădăcina este fasciculară, puternic ramificată, asemănătoare salatei clasice.
• Tija florală: Este asemănătoare cu cea a verzei și poate atinge înălțimi de la 80 cm până la 1,5 m.

Cultivare:
• Areal: Specia poate fi cultivată cu succes pe tot teritoriul țării noastre, atât în spații protejate cât și în câmp. În spațiile protejate, ritmul de creștere și mărimea rozetelor cresc semnificativ.
• Rezistență: Specia nu tolerează înghețul, dar suportă diverse variante tehnologice și poate fi înființată ca cultură prin semănat direct sau prin producere de răsaduri.
• Perioada: Cultura poate fi înființată primăvara devreme, atât în spații protejate cât și în câmp. Spre deosebire de salata comună, emite mai greu tija florală și parcurge mai lent fenofazele, rezistând mult mai bine la temperaturi ridicate. Cultura poate fi înființată și în perioadele de vară mai călduroase.
• Distanțare: Se înființează în rânduri echidistante la 70 cm între rânduri și 30-35 cm între plante pe rând. Se mai poate înființa și în benzi, cu distanța de 50 cm între rânduri și 70 cm între benzi, și 30-35 cm între plante pe rând.

Recoltare:
• Recoltarea poate fi efectuată în mod eșalonat, prin culegerea frunzelor de la baza rozetei sau complet, când rozeta ajunge la maturitatea tehnologică pentru consum, înainte de a emite tija florală. De obicei, recoltarea se poate realiza la aproximativ 60 de zile de la plantare. Atunci când se recoltează treptat, producția pe unitatea de suprafață este mult mai mare, iar planta întârzie să emită tija florală. Greutatea rozetei variază între 200 g și 1 kg, în funcție de momentul recoltării. Producția de masă verde pe hectar variază în funcție de tehnologia aplicată și momentul recoltării, dar de regulă se pot obține producții între 18-22 t/ha.
• Semințe: Numărul mediu de semințe pe gram este de 1.481, iar la un gram sunt peste 500 de semințe.

Utilizări:
• Atât frunzele, semințele, cât și tulpinile sunt comestibile. Planta are tradiție în bucătăria tradițională africană, chineză, italiană, indiană, japoneză, nepaleză și pakistaneză. Din semințe se poate extrage ulei folosit ca și condiment, asemănător muștarului, însă cu o aromă mult mai picantă. Frunzele sunt folosite în bucătăria africană, iar toate părțile vegetative ale plantei sunt apreciate în bucătăria nepaleză, în special în zonele de munte ale Nepalului.
• Ornament: Frunzele speciei pot fi folosite datorită aspectului plăcut ornamental, la ornarea platourilor și a diverselor preparate culinare. Datorită coloritului spectaculos, gofrajului și texturii frunzelor, acest soi poate fi utilizat cu succes și ca plantă decorativă.

Denumirea științifică: Momordica charantia
Denumirea populară: Castravete amar
Denumirea soiului: Castravete amar AMIRAL

Soiul de castravete amar AMIRAL este o plantă anuală, erbacee, cu aspect de liană, care vegetează și fructifică bine în condițiile pedo-climatice oferite de țara noastră, atât în câmp cât și în spații protejate în sistem palisat.

Caracteristicile plantei:
• Tulpina: Este târâtoare sau urcătoare, fistuloasă, devenind viguroasă și parțial lignificată pe măsură ce planta se maturează, căpătând aspect de liană. În spații protejate, tulpina poate atinge lungimi de peste 5-6 m, iar în câmp ajunge la 1,8-2 m. Grosimea tulpinii este de 1,5 cm în diametru, iar din tulpină pornesc 35-40 lăstari laterali, fiecare având cârcei ușor agresivi. Lăstarii laterali au o lungime de 80-120 cm în spații protejate și 50-70 cm în câmp, cu lungimea dintre internodii de 8-10 cm. Planta are un diametru de 34-45 cm.
• Frunzele: Aparatul foliar este bine dezvoltat, cu numeroase frunze de diverse mărimi, mai mici decât cele ale castravetelui comun, trilobate sau pentalobate, ușor dințate și acoperite cu perişori fini glandulari. Frunza are o lungime de 10,5-14 cm și o lățime de 10,6-15 cm, iar petiolul frunzei are o lungime de 5-11,5 cm. La atingere, frunza degajă un miros puternic și înțepător, având un efect repelent pentru principalii dăunători ai plantelor legumicole.
• Florile: Sunt asemănătoare cu cele ale castravetelui comun, dar puțin mai mici, cu petale subțiri și ușor creponate. Florile sunt unisexuate, monoice, dispuse câte 1-2 la un loc la subsoara frunzelor, gamopetale cu corola de culoare galben deschis în formă de pâlnie. Florile mascule apar înaintea celor femele și sunt pedunculate, cu corola mai mare. Planta prezintă un număr predominant de flori mascule (peste 70%), care asigură polenizarea florilor femele.
• Polenizarea: Planta este alogamă (entomofilă), polenizarea realizându-se cu ajutorul insectelor atrase de mirosul plăcut al florilor.

Fructul:
• Descriere: Fructul este o melonidă fusiformă, cu baza obtuză și vârful ascuțit. Are o lungime medie de 22,5-25 cm și un diametru de 2,3 cm la bază, 5,2 cm median și 1,2 cm la vârf. Culoarea fructului variază de la alb (157B-pale yellow green RHS) la maturitatea fiziologică, când devine galben-portocaliu (N25B-RHS strong orange).
• Suprafața: Este rugoasă, cu concreșcențe sub formă de țepi moi de 0,7-1 cm înălțime.
• Maturarea: Fructele mature crapă, eliberând semințele pentru autoînsămânțare. Fructul prezintă o greutate medie de 447 g și pericarpul are o grosime medie de 1,2 cm. Fiecare fruct conține în medie 27 de semințe.

Compoziția chimică:
• Fructul de castravete amar conține charantină, momordină, momordicină, vitamine din grupul B, calciu, magneziu, potasiu, fier, zinc, siliciu și nichel. Aceasta compoziție biochimică îl recomandă pentru ceaiuri, pulberi, capsule presate și tincturi, fiind utilizat pentru diabet și ca antiviral pentru pojar, hepatită și febră. De asemenea, este folosit pentru tratarea rănilor și infecțiilor externe și interne, precum și împotriva viermilor și paraziților intestinali.

Utilizări ornamentale:
• Aspect: Castravetele amar AMIRAL are un caracter ornamental deosebit datorită aspectului său de liană luxuriantă, care poate fi folosită pentru realizarea pergolelor și a spațiilor de umbrire. Florile emană un parfum plăcut, în special dimineața.

Denumirea științifică: Perilla frutescens var. crispa f. purpurea
Denumirea populară: Perilla, susan sălbatic
Denumirea soiului: Susan sălbatic CARMINA

Specialiștii BRGV Buzău au obținut prima creație biologică de susan sălbatic aclimatizată și ameliorată în România. Au fost studiate trei varietăți aparținând acestei specii: Perilla frutescens var. frutescens cu frunze verzi, Perilla frutescens var. crispa f. purpurea cu frunze roșii-grena și Perilla frutescens var. crispa f. viridis cu frunze bicolore (verzi pe partea superioară și mov roșiatice pe partea inferioară).

Caracteristicile soiului Susan sălbatic CARMINA:
• Tip: Plantă aromatică și medicinală
• Culoare: Foliaj roșu, cu colorație antocianică foarte puternică
• Durata de viață: Anuală
• Port: Erect, puternic ramificată, cu înălțimea cuprinsă între 30-200 cm, în funcție de mediul de cultură
• Diametrul tufei: 1,4 m

Sistemul radicular:
• Tip: Fasciculat, puternic ramificat și dezvoltat
• Capacitate: Explorează bine straturile profunde ale solului și se adaptează la condiții extreme de mediu

Tulpina:
• Aspect: Lemnoasă la bază, de culoare verde-cafeniu, muchiată
• Ramificații: Numeroși lăstari care se ramifică la rândul lor
• Înălțimea primei ramificări: 6-8 cm de la sol
• Diametrul la colet: 2,2-2,9 cm
• Numărul de lăstari principali: 17-18, lungimea acestora depășind 1 m
• Diametrul sistemului radicular: 40-45 cm
• Adâncimea de explorare: 25-30 cm

Frunzele:
• Dispunere: Decusată (opuse), mari la baza plantei și descrescând în mărime către vârf
• Lungimea limbului foliar: 13,2 cm în medie
• Lățimea: 9,25 cm
• Petiol: Dimensiuni între 0-9 cm, absent la frunzele din partea apicală
• Forma: Ovală spre circulară, baza rotund-cuneată, margini fin serate, vârful acuminat
• Adâncimea dinților: 3-5 mm
• Numărul de frunze pe lăstarul principal: 150-160, însumând peste 2700 frunze recoltabile per plantă
• Greutatea frunzei: 1,2-2,6 g în medie

Inflorescențele:
• Dispunere: Apicală sau axilară, racemoasă sau paniculate
• Dimensiuni: 2-20 cm
• Caracteristici: Prezintă vilozități, peduncul de 1-1,5 cm, corola campanulată, culoarea variind de la alb la mov-lila
• Numărul de flori/inflorescență: 38
• Distanta între verticile: 5 mm

Semințele:
• Timp de maturare: Aproximativ 6 săptămâni de la înflorire
• Producția: Planta produce peste 2,5 kg masă verde pe plantă; recolta uscată variază între 2-4 t/ha, iar producția de semințe poate depăși 700 kg/ha
• Conținut de uleiuri esențiale: 40% din semințe
• MMB: 4262 g, iar un gram conține 214 semințe

Utilizări:
• Scop alimentar, medicinal, aromatic, melifer și condimentar: Frunzele, inflorescențele, fructele, semințele și microplantele sunt folosite pentru aromatizarea mâncărurilor sau ca garnitură, în special în bucătăria japoneză, coreeană și vietnameză, acompaniind foarte bine preparatele pe bază de pește și carne roșie.
• Culoare: Frunzele purpurii conțin cantități mari de antociani și pot fi folosite pentru colorarea mâncărurilor și a legumelor murate.
• Proprietăți medicinale: Poate fi utilizată sub diferite forme (proaspătă, tincturi, cataplasme, ulei esențial) în tratarea răcelilor, febrei, migrenelor, anxietății, depresiei, astmului, bolilor respiratorii, alergiilor, problemelor intestinale, intoxicațiilor, antitumoral, antioxidant.
• Caracteristici ornamentale: Aspect de liană luxuriantă, ideală pentru realizarea pergolelor și spațiilor de umbrire, cu flori care emană un parfum deosebit, în special dimineața.
Perilla frutescens var. crispa f. purpurea (Susan sălbatic CARMINA) este o plantă versatilă, cu numeroase utilizări și beneficii, adaptabilă la diverse condiții de mediu și cu un potențial ridicat de producție.

Denumirea științifică: Pisum sativum
Denumirea populară: Mazăre de grădină
Denumirea soiului: Mazăre de grădină PONTICA

Soi de mazăre de grădină timpuriu, cu bobul extrafin și păstaia de culoare verde, destinat consumului în stare proaspătă.

Caracteristici ale plantei:
• Rădăcină: Principală pivotantă, poate pătrunde până la 40-60 cm adâncime, iar în soluri favorabile chiar până la 1 m. Din rădăcina principală se dezvoltă numeroase rădăcini secundare care se dispersează la adâncimea de 30-40 cm. Pe rădăcini, în special pe cele tinere, se găsesc numeroase nodozităţi care conţin bacterii din genul Rhizobium leguminosarum, ce fixează azotul liber din atmosferă și îl pregătesc în forme accesibile pentru culturile viitoare.
• Tulpina: Înălțimea medie a plantei este de 82 cm. În prima etapă a perioadei de vegetație, plantele își mențin portul erect, dar pe măsură ce se dezvoltă, apare riscul de cădere. Distanța de semănare între rânduri și între plante/rând trebuie gestionată corespunzător pentru a asigura autosustinerea plantelor prin fixarea cârceilor de planta vecină, creând aspect de burduf.
• Frunze: Lungimea medie a frunzei este de 16 cm, compusă din 6 foliole. O foliolă măsoară 5,2 cm lungime și 2,8 cm lățime în medie. Lungimea cârceilor este de 12 cm în medie. La baza fiecărei frunze se găsesc două stipele mari, amplexicaule de culoare verde.

Florile și polenizarea:
• Florile: Grupate câte 2-7, mari, alb-gălbui, papilionate și dispuse la subsuoara frunzelor.
• Polenizarea: Autogamă, polenul se maturează înainte de deschiderea florilor.

Păstăile și boabele:
• Păstăile: La maturitatea de consum, păstaia este verde, iar la maturitatea fiziologică devine zbârcită, ușor muchiată și de culoare verde-cenușiu. Păstaia are o lungime medie de 8,2 cm și o lățime medie de 1,6 cm. Greutatea medie a păstăii este de 5,92 g, iar greutatea boabelor din păstaie este de 3,86 g. Păstăile sunt dispuse în perechi de 2, mai rar 3-4 per inflorescență. O plantă prezintă în medie 34 de păstăi.
• Producția: Producția la hectar de boabe verzi poate depăși 2,5-3 t/ha, iar cea de boabe uscate poate atinge 3-4 t/ha. Soiul a înregistrat valori de producție de 102,6 g boabe/planta și 4,16 g boabe/păstaie.

Semănatul:
• Tehnică: Semănatul se realizează pe un teren bine pregătit, în rânduri echidistante, la distanțe între 12-15 cm sau în brazde pe teren modelat, la o adâncime de 4-5 cm.

Avantaje și utilizare:
• Caracteristici de consum: Boabele amidonează greu, prelungind astfel perioada de consum în stare proaspătă și oferind păstăi fragede timp de peste 10 zile.
Soiul de mazăre de grădină PONTICA se remarcă prin productivitate ridicată, adaptabilitate și o perioadă extinsă de consum, fiind o alegere excelentă pentru cultivatorii care doresc să beneficieze de boabe proaspete și păstăi fragede pe o durată mai mare de timp.

Denumirea științifică: Vicia faba
Denumirea populară: Bob
Denumirea soiului: Bob BASARAB

Soi de bob mare, cu creștere determinată, având semințe de culoare bej și un număr mediu de 4 boabe în păstaie. Este un soi adaptat la condițiile pedoclimatice ale României, obținut dintr-o populație locală veche, cultivată în zona de deal a Buzăului, Pietroasele-Breaza. Se caracterizează printr-un potențial mare de producție și rezistență la principalii agenți patogeni specifici speciei.

Caracteristici ale plantei:
• Rădăcină: Sistem radicular bine dezvoltat, pătrunde în sol până la adâncimi de circa 30-40 cm, iar în condiții favorabile chiar până la 1 m. Rădăcina principală generează numeroase rădăcini secundare, pe care se găsesc nodozităţi ale bacteriilor fixatoare de azot.
• Tulpina: Goală în interior, muchiată, având înălțimi de 0,7-1,0 m, erectă și neramificată.
• Frunzele: Imparipenat compuse, alterne, cu ultima foliolă scurtă și ascuțită, acoperite cu pruină. În unele zone se consumă chiar și frunzele când sunt tinere și fragede.
Florile și polenizarea:
• Florile: Mari, sesile, papilionate, de culoare albă. Polenizarea este alogamă, entomofilă. Florile de bob se deschid de regulă după-amiaza, unele fiind ușor parfumate, atrăgând insectele, în special albinele. Pentru a preveni impurificarea soiurilor prin polenizare încrucișată, trebuie asigurate spații de izolare între culturi.

Fructul și semințele:
• Păstăile: Cilindrice sau turtite, spongioase în interior, cu lungimi de 4-14 cm, conținând 4-5 semințe. Când sunt tinere, păstăile sunt cărnoase și fragede, iar la maturitate se lemnifică.
• Semințele: Mari, de culoare cafenie sau neagră, pot fi aplatizate, eliptice sau reniforme la maturitate. Într-un gram pot fi 2-4 semințe, cu o facultate germinativă de 90-95%, care se poate păstra 5-6 ani.

Cultivare:
• Pregătirea terenului: Se recomandă din toamnă, deoarece cultura se înființează primăvara devreme, în mustul zăpezii. Semănatul începe în prima decadă a lunii martie, dar nu mai târziu de 10 aprilie. Întârzierea semănatului poate compromite cultura din cauza temperaturilor ridicate în perioada de înflorit și fructificare.
• Tehnică de semănare: În rânduri la 40-50 cm sau în cuiburi la 50 cm, cu distanțe de 40-50 cm între cuiburi pe rând.

Recoltare:
• Frunze: Se recoltează în primele faze de vegetație, când sunt tinere și fragede.
• Păstăi: Se recoltează când sunt tinere și semințele sunt imature.
• Semințe: Se recoltează în faza de lapte-ceară pentru semințele imature și la maturitatea fiziologică pentru semințele mature.

Producție:
• Păstăi: 12-16 t/ha.
• Boabe verzi: 5-7 t/ha.

Utilizare:
Boabele de bob pot fi consumate fierte sau prăjite, după înlăturarea cojii prin preparare termică și asezonate cu condimente, devenind o gustare delicioasă. În țările arabe, există un mic dejun numit ful medames, având ca ingredient principal bobul. În Egipt, este ingredientul principal pentru falafel.

Denumirea științifică: Rumex acetosa
Denumirea populară: Măcriș
Denumirea soiului: Măcriș LORD

Soiul Măcriș LORD a fost obținut folosind resurse genetice endemice din pajiștile bogate în biodiversitate vegetală de la baza masivului Penteleu, cel mai înalt vârf muntos al Județului Buzău. Acest soi prezintă o rădăcină îngroșată din care pornesc rozeta de frunze și tulpina floriferă circulară în secțiune. Poate atinge o înălțime de 150 cm, iar tulpinile formează ramuri către vârf.

Caracteristici ale plantei:
• Frunzele: Întregi, dispuse altern. Frunzele bazale (în formă de rozeta) sunt mari și alungite, cu o lungime de 20 cm și o lățime de 13 cm, având pețiol lung și canelat. Frunzele de pe tulpina floriferă sunt sagitate și nu prezintă pețiol. Soiul de măcriș de grădină are frunze verde deschis, mediu eliptice, cu apex rotunjit și baza sagitată. Frunzele sunt dispuse semi-erect în rozeta și prezintă un pețiol foarte lung, de 11,5 cm în medie, și o lungime a limbului foliar de 24,6 cm. Planta nu prezintă colorație antocianică pe partea vegetativă.
• Tulpina: Paniculele sunt de culoare verde și ajung la o înălțime de 38,6 cm.
Inflorirea și polenizarea:
• Inflorirea: Măcrișul înflorește din mai până în iunie. Fiind o plantă unisexuată dioică, prezintă două tipuri de plante: cu flori femele și cu flori mascule, florile deosebindu-se prin culoare. Inflorescența este un panicul spiciform, cu florile mascule de culoare verzuie și cele femele de culoare roșie. Tijele mascule apar primele, urmate de cele femele. Polenizarea este anemofilă, realizată cu ajutorul vântului.

Fructul și semințele:
• Fructul: Se formează pe parcursul verii și ajunge la maturitate fiziologică în a doua decadă a lunii iulie. Fructul este o achenă cu o singură sămânță, având o culoare ce variază de la roșu-cafeniu, maro închis până la negru, și o formă trigonală. Capacitatea germinativă a semințelor este foarte bună.

Tehnologia de cultură:
• Adaptabilitate: Măcrișul este o plantă perenă ce se adaptează la mai multe tipuri de sol, preferând solurile profunde, bogate în humus și bine structurate, care îi asigură o bună creștere vegetativă. Nu este pretențios față de irigare, dar pentru a beneficia de frunze proaspete și suculente, este indicat să se irige în perioadele secetoase sau imediat după recoltare. Planta se poate cultiva cu succes și în sistem ecologic.

Utilizare:
• Consum: De la această plantă se pot consuma toate părțile vegetative, inclusiv semințele. Florile se pot găti sau consuma ca garnitură proaspătă. Rădăcina se usucă, se macină și se poate adăuga în diverse preparate. Semințele se consumă crude sau uscate, putând fi măcinate și amestecate cu alte făinuri pentru obținerea diferitelor aluaturi. Fiind extrem de perisabil, frunzele nu rezistă mai mult de 2-3 zile, motiv pentru care măcrișul este considerat o legumă de primăvară. Măcrișul produce masă vegetativă eșalonat pe tot parcursul verii, până la venirea înghețului.
• Gust: Frunzele de măcriș au un gust acrișor, acid, răcoritor și ușor astringent, asemănător lămâii, datorită conținutului ridicat de vitamina C. Se consumă în salate de primăvară, adăugat în iaurturi, sub formă de piure asociat cu legume sau carne, în ciorbe, tocanuri, sosuri, alături de brânză, ouă, dressinguri și marinade. Frunzele se pot usca pentru utilizare în extra-sezon.

Alte utilizări:
• Colorant natural: Din rădăcinile măcrișului se poate obține o vopsea de culoare verde-maronie sau cu diverse nuanțe închise. Tulpinile și frunzele pot fi folosite pentru a obține culoare verde-albăstrui. Soluția obținută din infuzarea tulpinilor se utilizează pentru lustruirea bambusului, a mobilei din răchită și pentru lustruirea argintăriei. Seva tulpinilor poate fi utilizată pentru îndepărtarea petelor de pe articolele din in, acționând ca un înălbitor. Conținutul de acid oxalic recomandă folosirea sa ca insecticid natural.

Proprietăți medicinale:
Pe lângă aportul alimentar, soiul prezintă caracteristici medicinale deosebite, cum ar fi conținutul ridicat de vitamina C, antioxidanți și un conținut ridicat în emodină, substanță apreciată pentru beneficiile ei în tratarea unor tipuri de cancer.

Denumirea științifică: Solanum lycopersicum
Denumirea populară: Tomate de câmp
Denumirea soiului: Tomate de câmp VALAHIA

Tomatele de câmp VALAHIA sunt un soi cu creștere determinată, destinat atât consumului în stare proaspătă, cât și industrializării.

Caracteristicile plantei:
• Înălțimea plantei: 43 cm în medie
• Diametrul tufei: Variează între 36-40 cm
• Numărul de frunze: 34 frunze/planta
• Lungimea frunzei: 28,5 cm în medie
• Numărul de inflorescențe: Aproximativ 9 inflorescențe compuse pe plantă, cu câte 3 flori/inflorescență

Caracteristicile fructelor:
• Culoare: Fructele imature sunt de culoare verde albicios, iar cele mature sunt de culoare roșu strălucitor.
• Zona de abscizie: 0,3 mm
• Dimensiuni: Înălțimea fructului este de 5,8 cm, iar diametrul de 6,7 cm.
• Fermitate: Fructele au fermitate ridicată, sunt rezistente la crăpare și au o capacitate bună de păstrare după recoltare.
• Gust: Aroma și gustul sunt deosebite, specific tomatelor tradiționale.
• Grupa de maturitate: 02, semitimpurie
• Trăsături specifice: Fructele prezintă un punct pistilar ușor mucronat, caracter manifestat de gena beck.
• Compoziție: Fructele au un conținut ridicat de substanță uscată, de 5,8-6%, și prezintă 3 loji seminale, cu pericarpul de 6 mm grosime.
• Greutate: Fructele au o greutate medie de 220 g.

Producție:
• Randament: Soiul are un potențial de producție de 35-40 t/ha în câmp, dar acest randament poate crește dacă se aplică verigi tehnologice suplimentare.
Tomatele VALAHIA sunt gustoase, ușor zemoase, și sunt potrivite atât pentru consum în stare proaspătă, cât și pentru industrializare. Acestea își păstrează fermitatea și rezistența la crăpare, oferind o capacitate bună de păstrare după recoltare, ceea ce le face ideale pentru diverse utilizări în bucătărie și industrie.