dr. ing. Bianca Mușat, CS BRGV Buzău
Cistus ladanifer aparţine familiei Cistaceae şi se regăseşte sub denumirea populară de cistus, trandafir sălbatic, trandafir de stâncă, trandafir de rocă, labdanum.
Specia cuprinde peste 180 morfotipuri în funcţie de zonele de origine, din nordul Africii şi până în Peninsulă Iberică sau sudul Franţei devenind astfel ecotipuri constituite din subspecii ca: Cistus ladanifer subspp. ladanifer, endemic din Peninsula Iberică, Franţa, Măroc şi insulele Baleare, Cistus ladanifer subspp. sulcatus endemic din coasta de vest a Portugaliei şi Cistus ladanifer subspp. mauritianus, endemic din Maroc, Algeria şi sudul Spaniei, provincia Malaga.
Studiile recente din zona bioinformaticii releva faptul că în urma secventierii ADN ului nuclear şi celui din plastide, s-a putut decripta filogenia la nivelul speciilor de Cistus, fiind astfel clasificate în două grupe în funcţie de culoarea florilor: grupa speciilor cu flori de culoare mov-roz şi grupa speciilor cu flori de culoare alb-rose. Astfel, Cistus ladanifer, specia la care s-au obţinut rezultate notabile în cadrul BRGV Buzău face parte din grupa speciilor cu flori de culoare alb-rose (Frazão, D. F., Raimundo, J. R., Domingues, J. L., Quintela-Sabarís, C., Gonçalves, J. C., & Delgado, F. (2018). Cistus ladanifer (Cistaceae): A natural resource în Mediterranean-type ecosystems. Planta, 247, 289-300).
O ipoteză a studiilor filogenetice care recent s-a demonstrat a fi veridica este că specia este un relict, datând din timpul erei pleistocene, atunci când apariţia strâmtorii Gibraltar a facilitat dispersia speciei de pe teritoriul continentului african pe teritoriul Spaniei. Deşi în general seminţele cad lângă planta mamă, Cistus ladanifer a reuşit cu succes să se răspândească datorită preferinţei acestuia pentru habitatele degradate în urma unor accidente de mediu, a incendiilor, ajutând la repopularea solurilor poluate sau contaminate cu metale grele.
Colectivul de cercetători de la BRGV Buzău a luat în studiu această specie datorită rusticităţii şi rezistenţei acesteia la condiţiile climatice extreme însă şi pentru multiplele întrebuinţări. Planta se poate dezvolta în pădurile de pin, crânguri şi în zone mai uscate precum dealurile granitice. Planta prezintă rezistenta la condiţiile extreme de mediu, atât în contextul verilor lungi şi secetoase cât şi a temperaturilor scăzute, reprezentând o soluţie viabilă în contracararea schimbărilor climatice. De asemenea rusticitatea speciei este evidenţiata şi de faptul că prezintă abilitatea de a supravieţui pe solurile contaminate şi sărace în nutrienţi.
Seminţele acestei plante pot fi măcinate şi amestecate cu alte făinuri pentru a fi utilizate la prepararea diverselor produse de panificaţie, patiserie şi cofetărie. De asemenea, perişorii glandulari ai frunzelor şi tulpinii secretă o oleo-rasina, denumită labdanum cu gust dulce şi aroma specifică ce poate fi consumată în stare crudă sau adăugată ca potentiator de aromă în diverse produse de patiserie, îngheţată, gume de mestecat, etc. Totodată, aceasta secreţie întâlnită pe toate organele vegetative ale plantei degaja miresme plăcute ce pot fi simţite de la distanţe foarte mari, de la peste 20 m.
În scop terapeutic, de la această plantă se consuma frunzele şi oleo-rasina secretata de aceasta. Are proprietăţi antibiotice, emenagoge, stimulante şi expectorante. Taninurile conţinute de această plantă prezintă proprietăţi antitumorale, antiinflamatorii, antibacteriene, antivirale şi antiaterosclerotice. Produsele obţinute din trandafirul de stâncă se regăsesc sub formă de pulberi, herba, uleiuri esenţiale şi hidrosoli, respectiv apa florală. Uleiul extras din plantă este considerat elixir anti-imbratranire,
Labdanumul extras prezintă importanţă deosebită în industria cosmeticelor, parfumurilor, aromaterapiei sau pentru fumigări. Acesta are rol de fixator natural şi în compunerea notelor de ambră. Datorită proprietăților aromatice de excepție este folosită ca ingredient, alături de cele 38 de plante la prepararea Sfântului şi Marelui Mir după un ritual bine stabilit de către conducerea Bisericii Ortodoxe Romane sub îndrumarea directă a Preafericitului Părinte Patriarh. Spania este principala tara dezvoltatoare a produselor pe bază de labdanum ce exportă esenţa ţărilor arabe pentru fabricarea parfumurilor. În semn de recunoaştere a proprietăţilor sale deosebite, specia a câştigat premiul Societăţii Roiale pentru Horticultură.
Este o plantă care prezintă importanţă decorativă deosebită, în special datorită foliajului care rămâne verde în permanentă şi a florilor abundente şi deosebite, fiind adeseori întâlnită în compoziţia grădinilor mediteraneene, asociate cu alte plante specifice, precum rozmarinul sau specii arbustive cu port asemănător.
Specia Cistus ladanifer subsp. Ladanifer a fost luată în studiu de către echipa de cercetători ai BRGV Buzău, obţinând aclimatizarea acesteia şi totodată s-au realizat observaţii fenotipice, genotipice, biochimice şi măsurabile ale plantelor în condiţiile de cultură ale BRGV Buzău.
Cistus ladanifer este un subarbust erect care poate atinge la maturitate înălţimea de peste 200 cm în zona de origine iar în condiţiile lotului experimental de la BRGV în anul 5 au atins înălţimea medie de 136 cm şi un diametru de 82 cm în medie. Planta are formă de tufă uşor globuloasa compusă dintr-un număr de 10-13 lăstari principali care ramifica la rândul lor. Îşi păstrează frunzele verzi pe tot parcursul anului, preferând perioadele secetoase, dar manifestă şi o anumită rezistenta la temperaturile scăzute, tolerând o ambiantă de -10°C. Dacă este cultivată în zone cu temperaturi sub această valoare, se recomandă protejarea acesteia peste iarnă prin acoperirea cu diferite materiale.
Frunzele sunt lanceolate, lungi de până la 6 cm, glabre şi de culoare verde închis pe partea superioară iar pe partea inferioară sunt tomentoase şi de culoare verde deschis. Dispoziţia frunzelor este opusă, de la axila acestora ramificând mici lăstari. Perişorii glandulari (trichomi) secretă oleo-rasina denumită labdanum ce conferă plantei un aspect lucios, lipicios, doar pe partea superioară a frunzelor şi pe tulpinile fotosintetizatoare din partea superioară a plantei. De menţionat că tulpinile lignificate şi roşiatice de la baza plantei nu secretă răşină specifică. Aceasta răşină se secretă mai accentuat în timpul verii, creând astfel un strat protector contra radiaţiei UV şi reducând stresul termo-hidric la care este supusă plantă.
Florile au un diametru de 5-6 cm, pe tipul 5, de culoare albă cu câte o pată rosie-purpurie dispusă în partea bazală. Stigmatul este sesil şi înconjurat de un număr mare (aproximativ 100) de stamine inegale. Este o plantă hermafrodită, ce poate fi polenizata de insecte, albinele fiind foarte mult atrase de această specie. Florile în general rezista de la câteva ore până la o zi însă aceast caracter efemer este compensat de înflorirea abundenta ce are loc în lunile mai-iunie în zonele mai calde şi în lunile iunie-iulie în zonele mai reci.
Seminţele sunt încapsulate iar fiecare capsula loculicida este dehiscenta şi compusă din 9-10 valve. O singură capsula conţine de la 300 la peste 1000 de seminţe poliedrice de dimensiuni foarte reduse, de sub 1 mm. Acestea se maturează începând cu luna august şi îşi pot păstra capacitatea de germinaţie 3-5 ani. Planta diseminează seminţe cu diferite straturi protectoare şi diferite grade de dormanta ceea ce reprezintă un alt atribut al speciei ca mecanism de rezistenţă la condiţii extreme de mediu. Planta deseori trăieşte în simbioză cu anumite ciuperci, creând micorize cu Boletus edulis, Boletus rhodoxanthus şi Laccaria laccata. Aceste asocieri simbiotice fac că planta să fie un real ajutor în reabilitarea ecosistemelor degradate.
În prezent nu există culturi înfiinţate pentru această specie, în special din cauza faptului că recoltarea este extrem de dificilă atât din cauza rasinei secretate care trebuie recoltate în perioadele cele mai însorite, cât şi datorită faptului că aceasta plante atrage foarte multe albine. Toate acestea combinate cu producţia scăzută de ulei esenţial extras, nu au dezvoltat interes pentru înfiinţarea de culturi pe suprafeţe însemnate.
Suportă diverse variante tehnologice, poate fi cultivată în ghivece, jardiniere şi în câmp. MMb=0.23g. 1g= 4.400 seminţe. Cercetarile intreprinse la BRGV Buzău au demonstrat că înfiinţarea culturii se recomandă a se face prin butaşi în detrimentul înmulţirii prin seminţe, deoarece plantele ajung mai repede la maturitate în felul acesta. Până în prezent în România nu s-au depistat boli şi dăunători care să afecteze semnificativ specia însă o atenţie deosebită trebuie acordată protejării culturii peste iarnă, cu accent deosebit în primul an când plantele au tulpina nelemnificata şi pot fi afectate cu uşurinţă de ger. Pe măsură ce plantele se maturează, creşte şi rezistenţa la temperaturi scăzute. Lucrările de îngrijire sunt cele specifice plantelor legumicole aromatice perene. Planta are tendinţa de a sintetiza substanţe alelopatice ce acţionează ca inhibitori pentru plantele vecine, aşadar necesita o atenţie specială în acest sens.
Cercetările vor continua la BRGV Buzău în scopul conservării acesteia pe termen mediu şi lung şi totodată identificării de noi oportunităţi de utilizare a acesteia.
