Varza albă de cultură (Brassica oleracea var. sylvestris) provine din varza sălbatică întâlnită în regiunile de litoral ale Mării Mediterane.
România oferă condiții pedoclimatice prietenoase pentru cultivarea acestei specii pe aproape tot teritoriul său. De aceea informațiile privind cultivarea acestei specii se pierd în negura timpului. Informații prețioase privind cultivarea varietăților de varza autohtonă precum și consumul acesteia în stare proaspătă și murată în regiunile istorice vechi, Valahia și Moldova, le găsim consemnate în jurnalul de călătorie al ilustrului călător sirian Paul de Alep, care a vizitat provinciile românești între anii 1653-1657.
În România, varza albă este apreciată ca o plantă cu multiple întrebuințări, alimentare, medicinale, melifere, furajere etc. în lucrarea ”Dicționarul sănătății” publicat în 1910 de autorii Vasile Bian și Ioan Glavan se precizează că varza este una dintre legumele principale pentru poporul roman și apreciată, totodată, pentru tratarea unor boli.
În lucrarea ”Plante cunoscute de poporul român”, Zach C. Pantu, 1905 și republicată 1929, sunt prezentate și descrise principalele caractere specifice varietăților de varză din România. În anul 1950 autorii Teodor Bordeianu și Nicolae Constantinescu publică lucrarea Cultura Legumelor în cadrul căreia descriu soiurile de varză cultivate în România la acea dată, printre care și soiul de bază Licurișca cu varietățile derivate din acesta.
În rândul cultivatorilor autohtoni, această denumire de Licurișcă este cunoscută cu mult înainte de prezentarea sa în lucrarea dedicată culturii legumelor, identificate ca populații locale, cu elemente distinctive în funcție de zonă. În anul 1958 apare primul Catalog de seminte modern al plantelor legumicole de cultură autorizate a fi comercializate în România. În acesta regăsim și soiul de varză Licurișca. Datele statistice înregistrate în acea perioadă demonstrează că la acea dată soiul deținea ponderea în cultură, însă, odată cu trecerea timpului, din cauza interesului comercial agresiv al firmelor producătoare de semințe, suprafețele ocupate de acest soi a scăzut de la an la an și, totodată, a apărut fenomenul de depreciere genetică generat de interacțiunea soiului cu alte genotipuri, ca urmare a nerespectării cu rigurozitate a programului de selectie conservativă. Soiul a fost menținut în Lista Oficială a Plantelor de Cultură din România până în 2004 însă fără a se mai regăsi în cultură sau programele de menținere în conservare și selecție.
Mult timp s-a considerat că soiul de varză Licurișca s-a pierdut pentru totdeauna, ca urmare a neglijenței în ceea ce privește selecția conservativă și a radierii din lista oficială a plantelor de cultură. Soiul de varză albă de toamnă Licurișca este considerat ca fiind unul dintre cele mai vechi soiuri de varză cultivate pe teritoriul Romaniei. Acesta își are originea în populațiile locale vechi extinse din bazinul legumicol Buzău care, în timp, datorită practicilor empirice de selecție aplicate diferit de la o zonă la alta a condus la apariția de genotipuri noi ce au primit diverse denumiri populare. Multe dintre aceste derivații genetice naturale au fost în timp omologate chiar cu denumirea populară atribuită de cultivatorii locali.
Printre acestea regăsim și soiul Licurișca. Reabilitarea soiului de varză Licurișca, restaurarea și restrângerea variabilității caracterelor de identitate conform cerințelor testului DUS, conservarea autenticității soiului, promovarea în cultura și în lucrările viitoare de ameliorare. În cadrul studiului au fost utilizate 26 proveniențe reprezentative procurate de la cultivatorii autohtoni tradiționali și de la băncile de resurse genetice. Metoda de ameliorare folosită a fost selecția în masă cu o singură alegere urmată apoi de selecția în masă negativă.
Precizăm că soiul a fost afectat major de fenomenul de eroziune genetică. La începutul cercetărilor doar 18% erau plante tipice soiului. Lucrările de selecție și ameliorare întreprinse au readus soiul de varză Licurișca la parametrii inițiali descriși în literatura de specialitate: greutatea medie a căpățânii de 2533, g, greutatea totală a plantei cu rădăcină de 4068 g, perioada de vegetație de 140 zile.
Începând cu anul 2022, soiul va fi reexaminat de ISTIS România și propus pentru reînscriere în Catalogul Oficial al Plantelor de Cultura al României. Se va conserva pe termen mediu și lung în cadrul băncii și introduce în programul de selecție conservativă pentru producerea de sămânță și extinderea în cultură.
Materialul genetic de bază al soiurilor de varză autohtone românești, provine din multitudinea de forme genetice derivate din Varza albă de Buzău. Aceste populații locale vechi provenite din bazinul legumicol Buzău și extinse la nivel național au condus la apariția de noi genotipuri ce au primit diverse denumiri populare.
Pentru oglindirea istoricului acestui soi din care apar și proveniențe înrudite cu Varza de toamnă Licurișca sau încrucișări ale acesteia cu alte soiuri locale, s-a realizat un arbore genealogic care descrie în ordine cronologică aceste proveninențe și sursa bibliografică în care au apărut. Arborele genealogic prezintă principalele biotipuri de varză însă sunt multe alte varietăți care au fost generate din acestea sau obținute în urma încrucișărilor multiple între varietățile cunoscute popular ca: Varza Nemțească cu varietatile Creață și Fină, Varza Rusească cu varietățile Furajeră și Comestibilă foarte tardivă, Varza Bulgărească, cu varietățile Timpurie, de Vară (denumita populara ”Mijloaca”) și de Toamnă, Varza Olandeză cu varietățile de Frunze, de Căpățână, Roșie.
Atât soiul Licurișca, cât și soiul consacrat de Varză albă de Buzău, au fost cele care au obținut producții record la ferma Dunărea a USAMV București, în anul 1947, an cunoscut ca fiind un an problema pentru agricultură, un an al foametei, din cauza secetei prelungite și perioadei postbelice cu efecte majore în planul economic și social. Producțiile obținute în acea vreme de cele două soiuri se încadrau în valorile de 14-16 kg căpățână.
Licurișca a fost descrisă pentru prima dată de către Ilie Morlova, 1926, apărând apoi în literatura de specialitate, în anul 1950, descrisă de autorii T. Bordeianu și N. Constantinescu. În anul 1963 apare ca genitor patern în hibridarea Prima recolta x Licurisca (Soiuri RPR, 1963).
Proveniențele au fost cultivate respectându-se tehnologia clasică de cultură a verzei. Toamna, după eliberarea terenului de resturile vegetale de la cultura anterioară, s-a executat nivelarea de întreţinere, cartarea agrochimică a solului pentru a se stabili dozele de îngrăşăminte organice şi chimice ce vor fi aplicate şi încorporate odată cu arătura de bază. S-au administrat: 30-40 t/ha gunoi de grajd bine fermentat, cu precizarea că imediat după administrarea acestuia s-a realizat încorporarea în sol pentru a preveni evaporarea principalelor elemente nutritive şi 350 kg/ha superfosfat, 100-150 kg/ha sare potasică.
Arătura de bază s-a executat la adâncimea de 28-30 cm, ocazie cu care se încorporează în sol şi îngrăşămintele. Primăvara, s-au efectuat lucrări de mărunțire a solului, folosind combinatorul sau grapa cu discuri. Cu 10-14 zile înainte de plantare s-au administrat 250 kg/ha azotat de amoniu. Înființarea culturii s-a realizat prin plantare de răsad. Pentru producerea răsadului, semănatul s-a executat la data de 20 mai astfel ca plantele au avut vârsta de 45-60 zile în momentul în care au fost plantate la locul definitiv.
Pentru 1 ha de cultură au fost necesare 300-350 g seminţe. Răsadul a fost produs prin semănare directă în palete alveolare, evitându-se, astfel, operaţiunea de repicare şi scurtarea perioadei de vegetaţie cu 10-15 zile. Pentru producerea răsadurilor la palete alveolare s-au folosit palete alveolare cu 70-100 de alveole.
Plantarea s-a executat manual, pe suprafețe mici, folosind oticul sau plantatorul, deschizând gropi în care se plantează răsadul exact pană la adâncimea la care a stat la locul de producere.
S-a impus restaurarea principalelor caractere ale soiului autohton expus la eroziune genetică de-a lungul timpului, prin apariția de noi forme, rezultate atât din încrucișările efectuate cât și ca rezultat al fenomenului de drift genetic. În urma aplicarii metodelor de reabilitare prin selectia celor 26 proveniente, un număr de 10 proveninențe cu numele de cod: 1B, 2L, 3A. 4E, 5G.6Bz, 7MT, 8N1, 9PR, 10S, au fost reținute pentru tipicitatea ridicată a caracterelor și similaritatea demonstrată, conducând spre fenotipia soiului autohton Licurișca.
Plantele atipice, formele nesimilare soiului Licurișca, plantele care prezentau deformări ale tulpinii, căpățânii, cele care prezentau anomalii, multiple căpățâni pe tulpină, fenomenul de crăpare prematură, neformare a căpățânii, ramificare a căpățânii au fost eliminate din cultura pe tot parcursul perioadei de selecție.Cele 10 genotipuri similare cu soiul de bază au prezentat la început de selecție un procent minim de 11% plante tipice, evoluând la final de selecție, până la un procent de maxim 98%, înregistrat de genotipul 2L.
Cele două genotipuri care au înregistrat cele mai mari procente de plante tipice sunt 2L și 6Bz cu procente de 98%, respectiv de 91%.
Cele 10 genotipuri au fost testate din punct de vedere statistic în ceea ce privește productivitatea, dar și greutatea plantei, a rădăcinii, tulpinii și frunzelor exterioare și astfel, s-au identificat diferențe semnificative între acestea. Astfel, referitor la greutatea plantei, a fost înregistrată o valoare de 4068 g la genotipul 2L și o greutate minimă de 1598 g la genotipul 8N1. În ceea ce privește greutatea celorlalte părți vegetative, rădăcina, tulpina, frunze exterioare, cele 10 genotipuri diferă semnficativ, genotipul 2L înregistrând cea mai mare valoare de 1533 g.
Referitor la greutatea comestibilă a căpățânii, genotipul 2L excelează și cu privire la acest caracter, fapt ce demonstrează că este cel care se apropie cel mai mult de tipicitatea soiului autohton de Varză de toamnă Licurișca.
Soiul reabilitat Licurișca prezintă caractere similare și tipicitate de peste 98%, fiind un soi de varză albă de toamnă ce prezintă o dispersie a rădăcinilor în sol pe un diametru de 50 cm, 5 rădacini principale în medie, înălțimea medie a tulpinii de 5 cm, diametrul mediu al tulpinii la bază solului de 26,4 mm, diametrul tulpinii la inserția cu căpățâna de 44,9 mm în medie. Planta prezintă 12 frunze secundare care formează rozeta căpățânii, atingând greutatea medie de 1,04 kg. Greutatea rădăcinii se situează la o valoare de 50 g, greutatea tulpinii la o valoare de 90 g, greutatea căpățânii la o valoare de 2,660 kg. Diametrul căpățânii măsoară 25 cm, în medie, iar înălțimea acesteia, 18 cm, în medie. Lungimea medie a frunzelor secundare măsoară 36 cm, lățimea medie a frunzelor secundare 27 cm. Lungimea pețiolului frunzelor a înregistrat o valoare medie de 6,5 cm. Grosimea petiolului la prindere măsoară 18,4 mm, iar grosimea frunzei secundare la vârf 1,2 mm. Grosimea frunzelor căpățânii la vârf este de 0,5 mm, in medie, iar numărul de frunze/ căpățână, 32.
Diametrul rozetei plantei măsoara 65 cm, în medie, iar diametrul cepului de la baza căpățânii, 36,7 mm. Diametrul cepului în punctul apical prezintă o valoare medie de 13,7 mm. În ceea ce privește productivitatea, soiul prezintă o căpățână cu greutatea maximă de 3550 kg și minimă de 1480 kg. Lungimea cepului căpățânii este de 7,4 cm.
Cercetările s-au finalizat cu restaurarea expresivității fenotipice a principalelor caractere de identitate specfice soiului. Reabilitarea soiului autohton și restaurarea principalelor caractere au fost realizate cu succes, iar după reexaminare, soiul va fi propus pentru reînscriere și brevetare în Catalogul Oficial al Plantelor de Cultură din România.
Pentru viitor, BRGV Buzău are ca obiectiv, atât conservarea în cultură a soiului, cât și păstrarea semințelor pe termen mediu și lung.
Bibliografie
Albro, M. H. (2019). Muckenhoupt, Margaret. Cabbage: a global history. CHOICE: Current Reviews for Academic Libraries, 56(8), 1026-1027.
Alessiu D. (1911) Cultura legumelor – a II-a Ediție (Bucharest, Romania: Minerva), pp. 227.
Andronicescu D., Perciali Gh., Avramescu A. (1970). Soiuri de legume (Bucharest, Romania: CERES), pp. 214.
Bianu V., Glăvan I. (1929) Dicționarul sănătății – Ediția a II-a revăzută și mărită (Cluj, Romania: INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE CARTEA ROMÂNEASCĂ S.A.), pp. 786.
Bordeianu T., Constantinescu N. (1950) Cultura Legumelor (Bucharest, Romania: Ministerul Agriculturii in colaborare cu Editura de Stat), pp. 287.
Bulboacă M. (1954) Producerea semințelor de legume (Bucharest, Romania: EDITURA AGRO-SILVICĂ DE STAT), pp. 163.
Dumitrescu M., Bulboacă M., Nistor M., Prodan Gh., Mihalache M., Bălașa M., Oros V., Ciolca I. (1955). Cultura legumelor ( Bucharest, Romania: EDITURA AGRO-SILVICĂ DE STAT), pp. 144.
Întreprinderea de valorificare a semințelor de legume și materialului săditor ( 1979), Soiuri de legume cultivate în România (Brasov, Romania: Întreprinderea Poligrafică Brașov), pp. 78.
JANI, S., ÇAKALLI, A., HOBDARI, V., & DAMO, R. Case Study of Local Varieties and Landraces of Vegetable Crops in Korça Region. 2020
Janko, C., Jelica, G. V., & Svetlana, G. (2011). Local cabbage (Brassica oleracea var. capitata L.) populations from the Serbian Province of Vojvodina. African Journal of Biotechnology, 10(27), 5281-5285.
Maier I. (1963), Cultura legumelor – Vol. II (Bucharest, Romania: EDITURA AGRO-SILVICĂ), pp. 104.
Maier I., Dumitrescu M., Bulboacă M. (1958) Legumicultura (Bucharest, Romania: EDITURA AGRO-SILVICĂ DE STAT), pp. 244.
Morlova I. (1926). Cultura legumelor (Bucharest, Romania: CARTEA ROMÂNEASCĂ), pp. 162.
Nistor M. (1961) Sfaturi pentru cultura legumelor (Bucharest, Romania: EDITURA AGRO-SILVICĂ), pp. 192.
Nistor M., Popa I. ( 1963) Legumicultura (Bucharest, Romania: EDITURA AGRO-SILVICĂ), pp.154
Panțu C. Zach. (1929) Plantele cunoscute de poporul român – Ediția a II-a ( Bucharest, Romania: Editura Casei Școalelor), pp. 331.
Popilian I., Păunel I., Poli V., Lemeni V. (1962) Cartea legumicultorului (Bucharest, Romania: EDITURA AGRO-SILVICĂ), pp. 134.
Torge D., Stan I., Dumitrache V., Nica A., Pop E., Perceali Gh. (1963) Soiuri de plante agricole cultivate in R.P.R. (Bucharest, Romania: EDITURA AGRO-SILVICĂ), pp. 164.
Torje D., Perciali Gh. (1971) Soiuri de legume (Bucharest, Romania: REDACȚIA REVISTELOR AGRICOLE), pp. 57.
Zhiyuan Fang, Yumei Liu, Ping Lou & Guangshu Liu (2004) Current Trends in Cabbage Breeding, Journal of New Seeds, 6:2-3, 75-107, DOI: 10.1300/J153v06n02_05
