Dr. ing. Matilda Popescu, cercetător științific BRGV Buzău
Primul criteriu de determinare a calității seminței o reprezintă analiza macroscopică a acesteia, gust, miros, culoare. Aceste însușiri nu mai sunt caracteristici speciei în momentul în care semințele sunt păstrate în condiții necorespunzătoare și sunt foarte vechi. Ele devin mate, își pierd din culoarea specifică, au un miros caracteristic de mucegaiuri și un gust alterat.
Semințele sănătoase, apte sa germineze, puse in condiții corespunzătoare trec prin anumite procese declanșându-se astfel procesele fizicochimice si implicit începutul vieții prin trecerea de la starea latenta la viața activă.
Primul fenomen observabil la începutul germinaţiei, care de altfel le condiţionează pe toate celelalte, este umflarea seminței. Tegumentele seminale se îmbibă puțin câte puțin cu apă, membranele devin permeabile prin deschiderea celulelor tegumentare, astfel că apa ajunge la părţile interne ale seminței: embrionul şi endospermul devin turgescente și își măresc foarte mult volumul după un anumit interval de timp. Tegumentele seminței, sclerificate și aproape inextensibile, nu pot face faţă acestei creșteri de volum. Acestea crapă și permit ieșirea radiculei, al doilea fenomen important al germinației.
Anumite specii recalcitrante, sau semințele aflate la scurt timp după momentul recoltării nu germinează în condiții normale, fiind necesare anumite tratamente speciale pentru declanșarea proceselor germinative. Aceste tehnici de creștere a germinației fac ca, pe suprafața seminței să se producă anumite fisuri așa încât apa și aerul să poată pătrunde în straturile intime ale seminței.
Radicula iese prin ruptura care se produce de regulă la nivelul micropilului și indiferent de poziția seminței, ea se îndreaptă întotdeauna vertical în sol, datorită geotropismului ei pozitiv (mișcarea de creștere determinată și orientată de gravitație). Imediat vârful radiculei se orientează în modul cunoscut, apar perișorii absorbanți și fosta radiculă, devenită rădăcină principală, își preia funcțiile specifice: absorbția și fixarea germenului în poziția de creștere.
După ieșirea radiculei, începe să se dezvolte tulpinița sau axa hipocotilă care crește în sens invers, adică se ridică în aer din cauza geotropismului ei negativ.)
În etapa de diviziune celulară și creștere a structurilor embrionare este importantă asigurarea în optim a condițiilor de germinare lumină, temperatură, aer pentru ca plantele să-și poată continua creșterea. Se întâmplă deseori în practică, înainte de recoltare ca, din cauza precipitațiilor, sau schimbărilor bruște de temperatura să aibă loc încolțirea semințelor mature pe planta mamă. Semințele preîncolțite nu sunt valoroase pentru păstrarea și conservarea lor în scopul obținerii de plante noi, ele sunt considerate moarte și inapte pentru a mai produce plante noi.
Plantele capabile sa germineze după modul de dezvoltare a tulpiniţei şi comportarea cotiledoanelor se cunosc după tipuri de germinație sau, cu alte cuvinte, în timpul dezvoltării tulpinii pot exista două situații: tulpina crește activ și înalță cotiledoanele deasupra solului. Cotiledoanele, până la ieșirea lor din sol, erau strânse împreună în învelișul seminței, acum se dezlipesc una de alta, iau o poziție orizontală, se subțiază, deoarece rezervele nutritive din ele se consumă, produc clorofilă sau iau aspectul unor frunze rudimentare.
Noua plantă dispune până la creșterea ei într-un anumit stadiu de aceste acumulări de substanțe nutritive după care, dacă mediul de creștere nu este corespunzător și suficient ele vor intra în declin și mor. Mugurașul, care până acum a rămas neschimbat, începe să se dezvolte, primordiile de frunze pe care le adăposteşte cresc de asemenea, primele dintre ele fiind mult îndepărtate de cotiledoane printr-o creștere intercalară a tulpiniței tinere, care formează axa epicotilă ce reprezintă internodul dintre cotiledoane și prima frunză.
Pe axul tulpinal la anumite specii mai pot crește, rădăcini adventive, frunzulițe solzoase, cârcei, mugurași axilari ca forme de protecție a seminței caracteristice speciei.
Germenii, în funcţie de specia care trebuie testată, sunt alcătuiți dintr-o combinație specifică a acestor structuri esențiale care sunt reprezentative pentru dezvoltarea lui ulterioară într-o plantă. Evaluarea acestora se face într-un mod diferit, după criterii și reguli stabilite de forurile și organizațiile internaționale care studiază comportarea speciilor :
Sistemul radicular (rădăcina principală, în anumite cazuri rădăcini secundare, rădăcini adventive, perișori absorbanți);
Axul tulpiniței (hipocotil, epicotil; la anumite Poaceae, mezocotil, coleoptil )
Cotiledoane, cel puţin unul, la speciile monocotiledonate sau, două sau mai multe cotiledoane la speciile dicotiledonate. Acestea pot fi mici, lungi, cărnoase , subțiri, verzi și foliaceae, în cazul bamelor.
Mugurașul de creștere se găsește la inserția cotiledoanelor. Mărimea lui este diferită în funcție de specie. Invizibil, la speciile la care întreg embrionul este mic, sub forma unui punct violaceu cum se întâlnește la unele specii de salata antocianică sau, vizibil, prin prezența primelor frunze adevărate cum este la leguminoase cu bob mare, fasole, soia.
