dr. ing. Matilda Popescu, CS BRGV Buzău
Anghinarea, Cynara scolymus este o plantă perenă, erbacee, din familia compositelor, genul Cynara, fam. Asteraceae.
Varietate a cardonului sălbatic, este menționat ca plantă de grădină în secolul VIII î. Hr. de către Homer. Pliniu cel Bătrân a menționat creșterea lui în Cartagenea și Cordoba. Se presupune că una dintre cele mai vechi plante cunoscute a fi cultivate in lume, anghinarea, este nativă în Africa de Nord, Insulele Canare dar și Europa.
Cultivarea anghinarei pe glob este concentrată în America și în țările care se învecinează cu bazinul mediteraneean. Se cultivă cu preponderență în Italia, Spania și Franța. În Statele Unite ale Americii, California asigură aproape 100% din recolta SUA.
În România anghinarea se poate cultiva de la șes până la zona de deal, chiar aproape spre munte. Terenul trebuie sa fie unul ușor, nu argilos. Planta se dezvoltă bine dacă există umiditate, putându-se obține mai multe recolte pe an. De asemenea, planta este iubitoare de lumină și de umiditate. Cele mai bune condiții de creștere și dezvoltare suntî n zonele de câmpie din sud, sud-vestul și estul țării.
Anghinarea se înmulteste prin sămânță. Se poate și prin răsad, însă este mai costisitor. Astfel, semărea în camp se poate face în general odată cu cea a porumbului, adica in luna aprilie. Se seamănă la 70 cm între rânduri și 30 cm pe rând, cantitatea de sămânță necesară fiind de 4-5 kg la hectar. Sămânța se poate semăna la o adâncime de circa 5 cm, iar dacă terenul e mai ușor, la circa 6-7 cm. Anghinarea este o plantă erbacee, perenă (în cultură se comportă ca plantă anuală, bianuală, trianuală), legumicolă, alogamă, entomofilă, meliferă, cu un sistem radicular viguros, care pătrunde adânc în pământ. În partea superioară a rădăcinii formează nişte lăstari la baza cărora cresc rădăcini subţiri. Când înmulţirea se face pe cale vegetativă, se folosesc aceşti lăstari.
Tulpina este groasă, erectă, puternic ramificată, înaltă până la 1-2 m lungime, cu peţiol puternic şi nervura mediană îngroşată. Din anul al doilea, apar frunze tulpinale alternative. Frunzele sunt mari spinoase, de culoare verde-albicioasă pe dos. Acestea sunt terminate printr-un vârf ascuţit, uneori spinos. Faţa superioară a frunzei are culoarea verde-deschisă, iar partea inferioară are peri deşi, lungi, alb-cenuşii. În vârful fiecărei ramificaţii se formează câte o inflorescenţă mare, globulară, cu flori de culoare violacee. Receptaculul calatidiului şi hipsofilele sunt cărnoase. Anghinarea înfloreşte în lunile iunie-iulie. Fructul (samanta) este o achenă cu dimensiuni mici, cu tegumentul lucios, de culoare cenuşie, uniformă sau cu dungi negre.
BRGV Buzău are în curs de omologare și brevetare un soi nou de anghinare obtinut sub denumirea provizorie de Columna care se gaseste în anul 1 de testare la ISTIS.
Soiul de anghinare Columna poate fi apreciat ca planta cu multiple întrebuințări: alimentare, medicinale, ornamentale și melifere. Principala direcție de utilizare este cea alimentară fiind considerată o delicatesă în bucătărie. În condițiile pedoclimatice ale țării noastre se comportă ca o plantă bienală: în primul an de cultura formează o rozetă bogată de frunze, iar în anul 2 emite tije florale înalte de peste 2 m, finalizate cu inflorescențe foarte mari, cărnoase, apreciate din punct de vedere decorativ, dar și alimentar.
De la anghinare se consumă solzii cărnosi și suculenți, cel mai apreciat și utilizat în gastronomie fiind receptaculul floral; recoltarea calatidiilor se realizează începând cu luna iulie continuând până la venirea înghețului. În trecut aceasta plantă era considerata ”hrana bogaților”, astăzi fiind apreciată și consumată pe scară largă în zona mediteraneeană. Din punct de vedere medical este apreciată ca fiind un bun stimulator al sistemului imunitar datorita conținutului de inulină, planta fiind recunoscută, în special, pentru beneficiile asupra ficatului, inimii și nivelului de colesterol. Din semințe, frunze, tulpini și rădăcini se extrag nutrienți și substanțe bioactive folosite în tratarea diverselor afecțiuni. Anghinarea are valoare apicolă fiind o plantă meliferă, iar din perspectivă ornamentală soiul Columna prezinta rol estetic, decorativ, ce impresionează privirea prin contrastul dintre vigoarea și mărimea frunzelor zimțate și delicatețea și culoarea florilor violacee.
Se întrebuinţează fie în stare crudă, sub formă de salate, fie preparată cu diferite sosuri.
Atât receptaculele florale, cât şi nervurile principale ale frunzelor au un conţinut ridicat de hidraţi de carbon şi substanţe aromatice, care dau gust deosebit de plăcut. Anghinarele tinere, consumate crude, sunt digerabile şi sunt indicate în problemele digestive.
Conține cinarină, oxidaze, polifenoli, flavone, vitaminele A, B, C, mangan, fosfor, fier, lipide, zaharuri și este și o importantă sursă de fibre, de inulină – substanță care stimulează sistemul imunitar, facilitează tranzitul intestinal, crește asimilarea magneziului și a calciului în organism.
Potrivit USDA, anghinarea are următoarele valori nutriționale, la 100 g: Calorii – 60 kcal; Proteine – 4 g; Carbohidrati – 19 g; Fibre – 9,1 g; Calciu – 76 mg; Fier – 2,2 mg; Potasiu – 595 mg; Sodiu – 160 mg; Fosfor – 12% din DZR; Vitamina A – 267 UI; Vitamina C – 25% din DZR; Vitamina K – 24% din DZR; Vitamina B1 – 6% din DZR.
Datorită calităţilor sale, medicinale și nu numai, această specie de anghinare a inceput să fie cultivată la scară largă.
Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău regenerează şi ameliorează varietăţi de anghinare cu scopul identificării de noi genotipuri cu caracteristici distincte în scopul conservării acestora pe termen mediu şi lung precum şi valorificării bazei de germoplasma deţinută la această specie.
